eDelicios

Pui cacciatore, reteta de suflet. Ingredientul aromat care se adauga când sosul a scăzut și carnea e fragedă

Pui cacciatore

Ingrediente

  • 6 pulpe de pui dezosate
  • 400 g roșii tăiate în bulion
  • 300 g ciuperci (din conservă)
  • 1 ardei capia
  • 1 ardei galben
  • 100 g măsline negre fără sâmburi
  • 2 cepe
  • 5 căței de usturoi
  • 1 morcov mic
  • 1 bucată de țelină
  • 150 ml vin alb
  • 50 ml ulei
  • 1 legătură de pătrunjel
  • Oregano
  • Cimbru
  • Boia
  • Piper
  • Sare

Mod de preparare pentru rețeta Pui Cacciatore:
Curățați, spălați și uscați pulpele de pui, apoi asezonați-le cu boia, sare și piper.

Într-o cratiță, încălziți uleiul și prăjiți bucățile de pui pe ambele părți, apoi scoateți-le și puneți-le deoparte.

În același ulei, căliți ceapa tocată mărunt și usturoiul pisat timp de 3-4 minute.

Adăugați roșiile din bulion, presărați oregano, cimbru, piper și sare, și lăsați să fiarbă la foc mic câteva minute.

Turnați vinul și lăsați să fiarbă 5 minute.

Adăugați ardeii tăiați mărunt, morcovul și țelina rase fin, precum și ciupercile.

Reintroduceți pulpele de pui în cratiță și adăugați o cană de apă.

Ajustați condimentele după gust, apoi transferați cratița în cuptorul preîncălzit pentru 1 oră. Întoarceți pulpele la fiecare 20 de minute.

După 30 de minute, adăugați măslinele.

Spre final, când sosul a scăzut și carnea este fragedă, presărați pătrunjelul tocat.

Serviți preparatul cald.

Poftă bună!

 

 

Sursa: bucataras/motanlaoale