Aperitivele sunt preparatele menite să țină de foame până când vor fi servite farfuriile propriu zise. Cele mai multe farfurii de aperitive arată exceptional și sunt atât de gustoase încât nici nu mai este necesar să așteptăm alte bucate.
Astăzi îți vom prezenta o rețetă de roșii umplute. Acestea intră la categoria de aperitive calde, într-un cât sunt preparate termic. Le poți pregăti chiar tu și pentru acest lucru ai nevoie de doar câteva ingrediente foarte oboișnuite și la îndemâna oricui.
Pregătește 3 ouă, 100 de grame de cașcaval ras, 3 roșii mari, 80 de grame de șuncă sau de bacon, 2 linguri cu ulei, piper, sare și busuioc. Spală și rupe codițele de la roșii. După aceea, taie-le în asa fel incat sa obții un fel de capac și să ai interiorul intact.
Apoi, cu foarte mare atenție, golește interiorul roșiilor. Folosește pentru acest procedeu o lingură. Rade cașcavalul, toacă baconul și adaugă-le în roșiile golite de suc și de semințe. Pune în roșii apoi și ouăle și busuiocul, după gust.
La final asezonează cu sare și cu piper. Învelește cu grijă fiecare roșie în câte o bucată de foaie de aluminiu și după aceea aranjează-le pe toate într-o tavă, cât mai uniform. După ce s-au făcut foarte bine, scoate-le, dezvelește-le. Dacă vrei, poți să pui la copt și capacele și să le acoperi când sunt gata.
Aceste roșii se pot servi simple sau alături de câteva felii de pâine prăjită, neapărat calde. Dar dacă vrei să pui pe masa, în fața invitaților niște aperitive reci, poți să apelezi la următoarea idee: rulouri crocante. Vei avea nevoie de 400 de grame de aluat pentru tarte, de 2 linguri de pesto, și de 180 de grame de piept de porc.
Întinde o bucată mai mare de hârtie de copt și pune direct peste aceasta aluatul, sub formă de drepunghi. Unge-l după aceea cu un strat mai subțire de pesto. Peste el, aranjează câte o bucată din pieptul de porc. Poți să le pui și mai înghesuit, în așa fel încât să nu se vadă deloc aluatul. După aceea rulează compoziția cât mai strâns posibil.
Taie ruloul în felii cu grosimea de aproximativ 2 centimetri. Aranjează-le în tavă, pe hârtie de copt. După aceea, dă tava în cuptor, pentru aproximativ 30 de minute în cuptorul preîncălzit, la temperatura de 200 de grade.
Dacă vrei ca rulourile tale să fie cu adevărat gustoase, unge-le pe fiecare cu puțin unt înainte să le bagi la cuptor. Și dacă vrei să arate și foarte bine, pune pe fiecare bucățică de aluat câteva semințe de susan sau de mac.
După ce sunt gata, unge-le cu foarte puțin ulei de măsline și cu busuioc. Se servesc reci. Sunt foarte hrănitoare și foarte gustoase.
Sub formă de aperitive mai pot fi servite și salatele făcute doar din legume și condiment foarte aromate. Dacă îți plac, sunt foarte potrivite și legumele proaspete, abia tăiate sau mai multe tipuri de carne combinate pe același platou, cu câteva fire de verdeață și măsline de diferite culori și forme.