eDelicios

Cum sa faci acasa pateuri cu branza ca la patiserie

În ultimii ani numărul patiseriilor din aproape toate orașele din țară a crescut simțitor. Ne plac toate, dar mai ales cele care au brânză multă.

Totuși cele mai bune rămân cele făcute în casă. Acelea au un gust cu adevărat intens și sunt și mai sănătoase.

Vestea bună este că le putem face cu câtă brânză vrem, mai multă sau mai puțină. Doar atunci cânnd le cumpărăm nu putem schimba felul în care sunt făcute.

Și le poți mânca pe cele făcute în casă chiar atunci când sunt foarte fierbinți, abia scoase din cuptor.

În plus ai de ales în ceea ce privește aluatul: poate fi foietaj cumpărat sau unul făcut de tine. În acest fel te vei bucura de ungust natural, despre care știi exact ce conține.

Cel mai mult timp îl vei folosi ca să aștepți să să răcească aluatul pentru că în rest, totul se face repede și fără efort.

Pentru aluat vei avea nevoie de: 1 kilogram de făină albă, cernută, de calitate superioară. Apoi vei mai folosi și 400 de grame de unt, 1 linguriță de sare, 5 lingurițe de oțet, jumătate de litru de apă încălzită puțin.

La pregătirea umpluturii vei folosi: 300 de grame de brânză de care îți place mai mult, 1 ou și niște lapte.

Începe prin a amestecă făină cu sarea, cu oțetul și cu apa. Frământă până atunci când vei obține un aluat foarte bine legat.

Nu e nevoie ca alutul făcut de tine să fie foarte tare. Întinde-l cu ajutorul unul făcăleț și unge-l cu margarină.

După aceea împăturește aluatul neapărat de la stânga la dreapta. După aceea, bate-l cu făcălețul de fix o sută de ori. Acum lasă aluatul să se odihnească.

Ca să fie mai ușor pune-l la rece în frigider pentru jumătate de oră. Continuă să îl împăturești de încă 3 ori doar că de fiecare dată schimbă direcția, cu de la dreapta la stânga, de exemplu pentru a doua împăturire.

Cât aluatul se odihnește tu fă umplutura pentru plăcintă.

Zdrobește brânza, amestec-o cu oul și cu puțin lapte și amestecă până când vei obține un amestec foarte cremos.

Ia de la rece aluatul și întinde-l, dar să nu fie foaia foarte subțire. Cu ajutorul unui cuțit foarte bine ascuțit taie aluatul în mai multe pătrate cât de cât la fel ca dimensiune.

În mijlocul fiecărei bucăți tăiate pune puțin din umplutură. Închide fiecare bucată cum faci cu plicurile.

Unge o tavă cu puțin ulei și pune în ea aluatul umplut. Lasă tava la cuptor cam 20 de minute.

Loading...