eDelicios

Flori de hibiscus: din grădini exotice, în rutina zilnică

Flori de hibiscus: din grădini exotice, în rutina zilnică

Hibiscus sabdariffa este o specie de hibiscus originară din Africa și care s-a răspândit și aclimatizat în anumite zone din America, în Australia și Asia, în secolele XVI – XVII.

În țările de pe continentele menționate anterior, mare parte dintre componentele plantei sunt folosite atât în bucătărie, cât și ca tratament. De exemplu, în Vietnam frunzele tinere și fructele acestei specii de hibiscus sunt folosite la prepararea supei de pește iar indienii pregătesc din florile de hibiscus un preparat asemănător cu un gem ori o zacuscă, cunoscut sub denumirea de chutney.

Hibiscus beneficii

Succesul florilor de hibiscus se datorează gustului acrișor asemănător cu cel al merișoarelor, culorii de un roșu închis dar și beneficiilor lor. 

  • Florile de hibiscus au o concentrație mare de antioxidanți și vitamina C și ajută sistemul imunitar în lupta cu diferiți agenți patogeni

  • Au proprietăți antibacteriene și antimicrobiene

  • Sunt o bună sursă de fier, vitamina K și potasiu și contribuie la sănătatea sistemului osos

  • Controlează nivelul de zahăr din sânge

  • Au efect diuretic

Cum poți folosi florile de hibiscus?

Spuneam la începutul articolului nostru că florile de hibiscus se găsesc și la noi în două variante: flori de hibiscus uscate și pudră de hibiscus. Ambele sunt disponibile în shop-ul Matchabar

Florile uscate de hibiscus pot fi consumate ca ceai. Ceaiul de hibiscus este gustos și foarte simplu de preparat, prin infuzarea florilor în apă fierbinte. Însă în Africa, Jamaica sau Insulele Caraibe florile de hibiscus sunt folosite pentru a prepara o băutură răcoritoare, perfectă pentru zilele calde de vară, cunoscută sub denumirea de Zobo, Sobolo sau apă de Jamaica. Vă recomandăm să o încercați și voi nu doar pentru gustul delicios ci mai ales pentru că este o alternativă sănătoasă la sucurile din comerț și poate fi consumată de copii și adulți deopotrivă.

Pentru a prepara Zobo veți avea nevoie de 6g flori de hibiscus la 1 litru de apă. În plus veți mai avea nevoie de lămâie tăiată cuburi, ghimbir proaspăt ras sau tăiat, baton de scorțișoară și îndulcitorul preferat (zahăr, stevia, etc). Cantitățile condimentelor vor varia în funcție de preferințele voastre personale.

Puneți toate ingredientele într-o oală și așezați oala pe foc. Din momentul în care apa începe să clocotească, reduceți focul la minim și lăsați oala pe foc pentru încă 15-20 de minute. Strecurați și adăugați îndulcitorul (dacă folosiți miere, așteptați până când băutura atinge temperatura camerei). Dacă doriți un gust și o culoare mai intense puteți adăuga o cantitate mai mare de flori de hibiscus. După ce se răcește complet, serviți Zobo simplu, cu câteva cuburi de gheață sau adăugați câteva cubulețe de ananas sau frunze de mentă.

Și pudra de hibiscus poate fi folosită cu succes în bucătărie. O puteți adăuga  fără ezitare în toate rețetele voastre preferate. De exemplu, dacă vă numărați printre cei care preferă pastele și pâinea homemade, puteți adăuga un pic de pudră în aluat. La fel de bine, puteți presăra pudra de hibiscus în vinegreta pentru salată sau în tot felul de budinci sărate. Iubitorii de dulciuri vor fi însă cei care vor aprecia cu adevărat această pudră. Brioșe, bezele, creme și budinci, cheesecake-uri și torturi, creme apetisante, clătite sau checuri vor străluci în nuanțe pale sau intense de roz și roșu, spre încântarea celor mari dar mai ales a celor mici.

Vă lăsăm aici și un filmuleț care că arată cum să folosiți pudra de hibiscus pentru a prepara o limonadă delicioasă:

Pudra de hibiscus este obținută din flori de hibiscus uscate și conservă toate proprietățile plantei din care este obținută. Conținutul ridicat de antioxidanți și vitamina C o recomandă și ca ingredient în tot felul de măști faciale, fiind benefică mai ales pentru acelea dintre voi care au tenul gras. Printre altele, în tratamente cosmetice, hibiscusul are efect purifiant, hidratant și antiinflamator. Așadar, acelora care își prepară măști faciale acasă, vă recomandăm să adăugați cu încredere pudra de hibiscus în lista ingredientelor preferate.

Sursa foto: pexels.com

Loading...