O prajitura foarte gustoasa, care se poate prepara cu fructe, nuca, rahat sau simpla combinand o parte din aluat cu cacao.
INGREDIENTE
4 oua
350 g. zahar
100 ml ulei
400 g iaurt gras
300 g visine
1 plic praf de copt
vanilie
350-400 g faina
MOD DE PREPARARE RETETA Desert prajitura cu visine:
Intai ne ocupam de visine. Spalam visinele si le scoatem samburii. Punem visinele intr-o strecuratoare la scurs.
Separam galbenusurile de albusuri.
Albusurile se mixam cu un praf de sare. Cand am obtinut o spuma ferma adaugam zaharul mixand in continuare pana la topirea zaharului.
Peste bezea adaugam iaurtul, uleiul, galbenusurile si vanilia.
Amestecam 350 g faina cu praful de copt. Faina o adaugam in ploaie peste compozitie, amestecand cu o paleta sau o lingura, de jos in sus.
Tapetam o tava 30 x40 cm cu hartie de copt. Punem compozitia in tava, iar visinele deasupra.
Tava o punem in cuptorul incins la 170 grade pentru 30-35 minute sau pana trece testul cu scobitoarea.
Dupa ce s-a racit se poate pudra cu zahar si portiona.