eDelicios

Cea mai ușoară rețetă pentru profiterol cu cremă foarte gustoasă

Desertul copilariei multora dintre noi, profiterol, este una din cele mai populare prajituri din cofetarii, insa e destul de usor de facut si acasa, daca urmezi acesti pasi.

INGREDIENTE PENTRU COJILE DE PROFITEROL
250 ml apa
75 g unt
160 g faina
4 oua
un praf sare

INGREDIENTE PENTRU CREMA DE VANILIE
500 ml lapte integral
4 galbenusuri
170 g zahar
3 linguri faina
un praf sare

INGREDIENTE PENTRU GANACHE
200 g ciocolata neagra
150 ml smantana pentru frisca
2 linguri unt

MOD DE PREPARARE:

Prepararea cojilor de profiterol

Topeste untul in apa la foc mediu, adaugand un praf de sare. Adauga faina si amesteca energic, pana cand aluatul se aduna si se desprinde de margini.

Mai lasa cratita pe foc un minut, timp in care continua sa amesteci.
Lasa aluatul sa se raceasca putin, apoi bate-l cu mixerul si adauga ouale pe rand, mixand dupa fiecare. Cand obtii un aluat lipicios si omogen, pune-l intr-un pos.

Pe tava tapetata cu foaie de copt formeaza cojile de profiterol, rotunde si de 3-4 cm diametrul. Da tava la cuptor pentru 20-25 minute la foc mare (200 grade), sau pana se rumenesc si devin crocante.

Daca le scoti si nu sunt inca crocante, cojile se vor lasa.

Prepararea cremei de vanilie

Bate galbenusurile cu zaharul pana ce crema se deschide la culoare, apoi adauga faina si praful de sare. Separat, pune laptele la fiert cu esenta/semintele de la o pastaie de vanilie.

Toarna laptele putin cate putin peste galbenusuri si amesteca energic.

Adu toata crema de vanilie inapoi in cratita si las-o la foc mic, amestecand continuu, pana ce se ingroasa. Acopera crema cu o folie de plastic (care sa intre in contact cu crema) si las-o sa se raceasca.

Umple cojile de profiterol cu crema de vanilie folosind un pos.

Prepararea ganache-ului de ciocolata

Topeste ciocolata la bain marie cu untul si smantana pentru frisca. Alternativ, poti pune ingredientele la microunde in serii de 30 de secunde, amestecand dupa fiecare incalzire.

Ganache-ul e gata cand ai obtinut o consistenta omogena si lucioasa. Trece profiterolul prin glazura de ciocolata, apoi lasa-l la rece pentru minim o ora inainte de servire.

Sfaturi utile:

Dupa gust, poti folosi frisca in locul cremei de vanilie, pentru a umple profiterolul.

Cu cat e mai calitativa ciocolata folosita, cu atat mai gustos va fi rezultatul final.