eDelicios

Cel mai simplu desert – ruladă cu banane

Bananele sunt niște fructi absolut minunate pentru că ele ne ajută să avem o stare de spirit mai bună, să ne relaxăm și chiar să fim mai fericiți. Pe lângă aceste efecte, din banana vomlua o cantitate considerabilă de energie. Așa se face că 2 banane îți mențin nivelul de energie ca să poți munci cu port pentru o oră și jumătate.

Bananele nu-și vor pierde efectele nici dacă vor fi gătite. Așa că îți vom prezenta astăzi o rețetă de ruladă cu banană care se face foarte ușor și care nu îți va solicita foarte mult efort.

Așadar, vei avea nevoie de 4 ouă, de jumătate de cană cu zahăr, o esență de vanilie, jumătate de cană de făină, 2 lingurițe cu unt, 2 lingurițe cu miere, un sfert de pahar cu frișcă, 1 banană, fructi confiate, fructe de pădure, și dacă vrei, ciocolată neagră.

Bate ouăle cu zahărul până când obții o spumă. Adaugă după aceea câte puțin din toată cantitatea de făină și amestecă pe măsură ce compoziția ta devine mai multă. După făină pune și untul cu mierea. Nu te opri din amestecat ingredientele, altfel nu vei obține un aluat foarte omogen.

Apoi încălzește cuptorul la temperatura de 180 de grade, unge tava cu ulei și toarnă compoziția în ea. Dă tava la copt și ține-o pentru cel mult un sfert de oră. Aluatul este gata doar atunci când este rumen, nu ars sau încă necopt.

Lasă-l să se răcească suficient de mult și după aceea, distribuie pe el un strat generos, dar uniform de frișcă. Așează banana pe una dintre marginile aluatului și după aceea începe să rulezi bucata de aluat.

Poți să pui peste ea glazură din ciocolată sau să o decorezi cu fructi de pădure, cu fructe confiate sau orice altceva îți dorești. Rulada de banana este un desert foarte potrivit pentru zilele călduroase de vară, dar nu numai.

O poți găti oricând ți se face poftă de banane, dar nu vrei să le mănânci așa cum sunt, în stare natural. Tot un desert de făcut vara, fără coacere, este și prăjitura de biscuiți cu ciocolată.

Ca să o pregătești, vei avea nevoie de 300 de grame de biscuiți, întregi, de 400 de grame de ciocolată neagră, de 280 de mililitri de lapte, și 200 de grame de unt. Începe să pregătești acest desert foarte ușor de preparat, prin topirea ciocolatei negre a la bain marie.

După aceea amestec-o împreună cu laptele și cu untul. Apoi, combină biscuiții cu această combinație. Ia o tavă pentru făcut checuri, tapeteaz-o cu o bucată de hârtie de copt, pe toate marginile tavei.

După aceea toarnă această compoziție în vas și ai grijă să nivelează cât mai bine tot amestecul. Acoperă cu o bucată de folie alimentară și dă tava la rece, în frigider, pentru toată noaptea sau măcar pentru câteva ore.

Când scoți prăjitura din biscuiți cu ciocolată a doua zi, tai-o folosind un cuțit bine ascuțit. Acest desert este deosebit pentru că se pregătește extrem de repede și nu are nevoie de foarte multe ingrediente, și nici de coacere.