eDelicios

Prajitura „Mangonita” e gata în doar 10 minute, fără coacere

De foarte multe ori, mai ales atunci când gospodinele nu au foarte timp sau este vară și tot ce acestea își doresc, este să stea cât mai departe de aragaz și de cuptor cele mai bune idei sunt felurile de mâncare ce nu mai au nevoie de pregătire termică.

Așa că astăzi îți vom propune o rețetă de desert care nu mai are nevoie de coacere și chiar mai mult, se poate face din doar câteva ingrediente care poți face rost foarte ușor.

Este vorba despre prăjitura Mangonita. Așa cum spune și numele vei folosi mango, vei avea nevoie de 6 bucăți, dacă vei poți să folosești și piersici, o sticlă de lapte condensat, 500 de grame de biscuiți, și de 600 mililitri de frișcă lichidă.

La început ia jumătate din cantitatea de biscuiți și zdrobește-i foarte bine, până când vei obține un fel de făină foarte fină.

După aceea amestecă cu ajutorul unui mixer frișca lichidă cu laptele condensat. Trebuie să obții un amestec foarte dens, dar fin.

Curăță și spală fructele după care taie-le în bucăți cât mai mici. Ia o tavă cât mai adâncă și după aceea pune în ea aranjați, biscuiții care ți-au mai rămas, dar fără să îi rupi.

Peste biscuiții puși în mod organizat aranjează fructele uniform, peste ele pune un strat generos din cremă.

Acum pune și biscuiții măcinați. Repetă acest procedeu de fiecare dată până când rămâi fără ingredientele pregătite de tine.

Dar ai grijă ca ultimul strat să fie cel de biscuiți zdrobiți. După ce ai terminat de montat prăjitura pune-o cu tot cu tavă în frigider.

Las-o să stea la rece pentru măcar câteva ore. Dar cel mai bine este să o servești a doua zi, atunci când aceasta va fi mai tare și aromele se vor amesteca între ele.

Te vei putea bucura astfel de un fel de mâncare potrivit de dulce, proaspăt, dar mai ales sănătos.

Acest lucru se datorează conținutului de mango. Dacă vei decide să faci această prăjitură poți să folosești orice tip de mango: verde, galben, roșu sau portocaliu.

În mango se găsesc foarte multe substanțe nutritive printre care o mulțime de vitamine, proteină, acizi grași, carbohidrați, fibre, acid folic și nu numai.

Datorită acestui fruct ne putem păstra vederea sănătoasă. Acest lucru se întâmplă datorită conținutului ridicat de vitamina A.

În prăjitura noastră de astăzi nu am folosit deloc zahăr. Mango reglează nivelul de zahăr din sânge. Fibrele din fruct ajută organismul să aibă un nivel de zahăr optim.

Acest fruct este foarte bun chiar și pentru cei care suferă de obezitate.

Mango ajută în cazul prevenirii sau chiar a tratării constipației. El conține foarte multă apă și fibre iar acestea protejează sănătatea tractului digestiv.

Ba chiar mai mult, digestia se îmbunătățește datorită consumului de mango. Acest fruct are probiotice, iar acest lucru face posibilă dezvoltarea bacteriilor bune și sănătoase pentru organism.

Mango protejează și întărește de asemenea și sistemul imunitar. Printre altele acest fruct te ajută în cazul în care ai probleme cu somnul sau cu oboseala în exces.

Pentru că în mango se găsește foarte mult potasiu, este protejată inima și ritmul cardiac în general.

Printre altele oamenii care folosesc mango în alimentația zilnică au mult mai puține șanse să dezvolte astm.

Datorită vitaminei C din mango este încurajată producția de colagen care este un element foarte important pentru sănătatea organismului.

Rezervele de substanțe alcaline se păstrează și se îmbogățesc pentru că mango are și foarte mulți acizi care pot să facă acest lucru împreună.

Te poți bucura de toate aceste beneficii pe care ți le poate oferi un fruct de mango dacă îl alegi așa cum trebuie.

Nu trebuie să te ghidezi după culoarea pe care acesta îl are. Dacă este roșu înseamnă că acest a fost lăsat mai mult la soare, nu că este foarte copt.

La fel de important este și tipul de mango pe care vrei să îl cumperi. Verifică mango la coadă. Acolo pielea lui trebuie să fie cât mai grasă.

De asemenea contează foarte mult și mirosul pe care-l emană acest fruct. El trebuie să fie dulce.

În cazul în care mango îți amintește de mirosul alcoolului, cel mai probabil acesta nu este încă destul de copt.

Nu cumpăra mango dacă acesta are deja pe pe el.

Loading...