eDelicios

Cel mai bun desert de casă, fără făină – Blaturi din bezea cu nucă și cremă de ciocolată

Blaturi din bezea cu nuci și cremă de ciocolată – Cel mai bun desert de casă, fără făină

Ingrediente necesare pentru blaturi:

10 albușuri
240 g zahăr pudră
2 linguri amidon de porumb
400 g bucățele nuci, prăjite în tigaie uscată și răcite
Ingrediente necesare pentru cremă:

10 gălbenușuri
160 g zahăr pudră
100 ml lapte
200 g unt
1 lingură pudră de cacao
Ingrediente necesare pentru decor:

40-50 g ciocolată
Mod de preparare:

Începem prin a separa albușurile de gălbenușuri. Avem grijă ca în bolul cu albușuri să nu ajungă nici măcar un strop de gălbenuș. De asemenea, bolul pentru albușuri să fie perfect uscat și degresat.

Pentru blaturi, amestecăm albușurile cu zahărul pudră, folosind un tel inițial, după care mixăm cu mixerul. Treptat mărim viteza, de la mică la mare, până obținem o spumă tare, fermă și lucioasă. Cu o spatulă, încorporăm amidonul, având mare grijă să nu spargem spuma. În 3 tranșe încorporăm și nucile cu mare grijă.

Tapetăm tava de la aragaz cu hârtie de copt și transferăm compoziția în ea. Uniformizăm cu mare grijă și dăm tava la cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 45 de minute.

Imediat după coacere, răsturnăm blatul pe o bucată de hârtie de copt și îndepărtăm hârtia pe care s-a copt. lăsăm blatul să se răcească complet. După ce s-a răcit, uniformizăm marginile și tăiem în 3 blaturi. Blaturile vor fi moi, elastice și pufoase.

Pentru cremă, amestecăm cu un tel gălbenușurile împreună cu zahărul pudră, până la omogenizare. Începem să mixăm cu mixerul, la viteză mare. Mixăm timp de 5 minute, până obținem o compoziție albicioasă, pufoasă și voluminoasă.

În 3 tranșe încorporăm și laptele, amestecând cu spatula, cu grijă. Transferăm compoziția într-o tigaie cu fundul gros. Încălzit crema la foc minim, până se îngroașă și ajunge la temperatura de 90 de grade. Amestecăm continuu. Nu trebuie să fierbem crema. Transferăm crema într-un bol, îi acoperim suprafața cu folie alimentară și o lăsăm să se răcească complet.

Punem untul moale într-un bol. Îl mixăm spumă după care îl transferăm în cremă, împreună cu pudra de cacao. Omogenizăm bine, folosind o lingură sau o spatulă.


Asamblare: umplem blaturile cu cremă.

Peste stratul superior de cremă presărăm firimiturile rămase după uniformizarea marginilor bezelei. Decorăm în continuare cu ciocolată rasă.

Savurați cu poftă! Poftă bună!