Polenizarea cu bondari este la îndemâna legumicultorilor care doresc să obțină producții bune în sere sau solarii. De mai mulți ani, firmele de specialitate importă acești bondari în cutii speciale, din care insectele își iau zborul și polenizează atât culturile timpurii, cât și pe cele târzii. Fermierii cu experiență se arată mulțumiți de treaba bondarilor, pe care îi mai eficienți decât albinele, mai ales că pot fi achiziționați tot timpul anului, rezistă la temperaturi mai scăzute, la vânt și vreme cu nori, potrivit AGROINTEL.RO.
Cel mai bun randament al polenizării biologice cu bondari se obține în spații închise, dar se pot folosi și în câmp. Bondarii au nevoie de polen ca sursă de proteine pentru întreţinerea coloniei, dar şi de nectar pe post de sursă energetică. Acest lucru face ca ei să ajungă în fiecare floare şi sǎ o polenizeze.
Polenizarea biologică poate fi cu până la 50 la sută mai ieftină, pentru că nu mai este nevoie de angajaţi care să ia fiecare floare în mână pentru a o poleniza, aşa cum se proceda înainte, când se foloseau substanţe chimice, fie prin pulverizare, fie prin „înmuierea” fiecărei flori în soluţia specială.
Tomatele
Polenizarea cu bondari la roșii asigură o producție mai bună și legumele mai mari.
”Bondarii prind floarea de tomate și datorită vibrației toracelui polenul se desprinde. Aceasta lasă o urmă mică și maro pe pistil, făcând astfel posibilă monitorizarea activității acestora”, arată specialiștii Klastorf, companie care importă la noi bondari.
Citeste aici continuare!