eDelicios

Tiramisu cu căpșuni — fără ouă și fără coacere!

Tiramisu cu căpșuni este un desert ideal, care nu necesită coacere! Căpșunile proaspete, pișcoturile îmbibate cu sirop de căpșuni și crema fină de mascarpone!

Bineînțeles, aceasta nu este varianta clasică. De aceea, ea nu conține ouă crude, cafea și alcool. Dacă nu veți găsi biscuiți Savoiardi, puteți să cumpărați blaturi de pandișpan sau, în caz extrem, să pregătiți pișcoturile (sau pandișpanul) de sine stătător. Iar crema de mascarpone poate fi înlocuită cu cremă de brânză amestecată cu frișcă bătută sau pur și simplu cu frișcă bătută. Fiind o rețetă modificată, puteți varia ingredientele utilizate!

[rssposition position="1585380627" template="lista"]

INGREDIENTE:

-200 g de pișcoturi (24-26 bucăți);

-3 lingurițe cu vârf de magiun sau sirop din dulceață de căpșuni;

-50 ml de apă;

-300-400 g de fructe de pădure (proaspete);

-250 g de mascarpone;

-4-5 linguri de zahăr pudră (după gust);

-100 ml de smântână pentru frișcă 33%.

MOD DE PREPARARE:

1.Ca să pregătiți siropul, amestecați magiunul de căpșuni cu apa.

Puteți să folosiți siropul din dulceața de căpșuni. Dacă aveți multe căpșuni proaspete, puteți să le pasați cu blenderul până la omogenizare, adăugând puțin zahăr și puțină apă.

2.Spălați și uscați fructele de pădure (puteți să folosiți doar căpșuni sau să le completați cu afine, zmeură etc.). Tăiați jumătate din căpșuni în bucățele, iar restul păstrați-le pentru decorarea desertului înainte de servire, ca să nu-și piardă aspectul.

3.Pregătiți crema: bateți mascarpone rece și zahărul pudră cu mixerul pornit la viteză mică (ca să nu se taie). Apoi adăugați smântâna rece și mixați totul pe parcursul a 1-2 minute, la viteză medie, până la apariția vârfurilor moi.

Crema nu trebuie neapărat să fie stabilă. Este important ca mascarpone și smântâna să fie foarte reci (țineți-le în frigider timp de minim 24 ore)!

4.Asamblați desertul: înmuiați biscuiții Savoiardi în sirop și așezați-i pe fundul tăvii (într-un singur strat; puteți să-i tăiați după dimensiunile necesare). Noi am folosit o tavă pătrată, cu latura de 20 cm.

5.Ungeți stratul de biscuiți cu jumătate din crema pregătită.

6.Răspândiți căpșunile tăiate pe stratul de cremă.

7.Adăugați încă un strat de biscuiți însiropați. Acoperiți-i cu crema rămasă.

8.Acoperiți desertul cu folie alimentară și dați-l la frigider pentru 4-8 ore (puteți să-l pregătiți dimineața și să-l serviți seara).

9.Înainte de servire decorați-l cu fructe proaspete. Se recomandă să fie consumat în maxim 24 ore.

Dacă veți folosi pandișpan în loc de pișcoturi, nu este neapărat să țineți desertul la frigider înainte de servire, deoarece el va fi deja moale!

Unele gospodine bat toate componentele pentru cremă deodată sau mixează smântâna și zahărul pudră până la apariția vârfurilor moi, după care încorporează mascarpone în frișcă cu ajutorul telului sau spatulei. Procedați cum vă place!

Vă dorim poftă bună alături de cei dragi!

Loading...

Parteneri:

[rssposition position="1585380633" template="doua-coloane"]