eDelicios

Prăjitura “Vlăduț” cu nucă

Ingrediente pentru cremă:

10 gălbenușuri
250 g unt
300 g zahăr pudră
100 g miez de nucă măcinat
30 ml lapte
1 linguriță esență de vanilie
Ingrediente pentru foi

10 albușuri
300 g miez de nucă măcinat
300 g zahăr tos
80 g făină
suc de lămâie
1 linguriță pastă de vanilie
coaja rasă de la o lămâie
sare
ciocolată dată prin răzătoare
Mod de preparare:

1. Într-un bol, adăugăm gălbenușurile, laptele și zahărul pudră. Amestecăm cu ajutorul unui mixer până la omogenizare.

2. Mixăm până obținem o cremă densă și pufoasă. Încălzim compoziția obținută, pe baie de aburi și amestecăm timp de 5 minute.

3. După ce s-a răcit, adăugăm nuca măcinată și esența de vanilie.

4. Pentru foi, cu ajutorul unui mixer batem albușurile până obținem o cremă densă ce își păstrează forma. Adăugăm sarea și sucul de lămâie. Treptat, adăugăm zahărul și esența de vanilie.

5. Într-un bol separat, amestecăm făina cu nuca măcinată. Turnăm amestecul obținut peste compoziția de albușuri și amestecăm cu grijă, într-o singură direcție, de jos în sus. Adăugăm coaja rasă de la o jumătate de lămâie și amestecăm foarte bine.

6. Împărțim aluatul obținut în 3 părți egale. Turnăm o parte într-o tavă acoperită cu hârtie de copt. Coacem parte în cuptorul preîncălzit la temperatura de 190 de grade Celsius, timp de 12 minute. Procedăm la fel cu restul de aluat. În final, trebuie să obținem 3 blaturi pufoase.

7. În crema pregătită anterior, adăugăm untul bătut cu ajutorul unui mixer.

8. Pentru a monta prăjitura, tapetăm un blat cu o treime din crema obținută. Pe deasupra, adăugăm urmatorul blat și procedăm la fel. În final, decorăm cu ciocolată și miez de nucă.

Poftă bună!

Loading...