Foarte multe gospodine renunță să mai gătească preparate complicate sau chiar să mai experimenteze în bucătărie după ce testează unele rețete care nu le reușesc. Ele sunt foarte dezamăgite și se limitează doar la ceea ce știu cu siguranță că va ieși aspectuos și comestibil.
Acesta este și cazul prăjiturii pandișpan care în unele cazuri nu iese așa cum trebuie, nu e pufos, moale și aerat. Nicio rețetă de pandișpan nu pare atât de complicată, mai ales dacă atunci când o pui în aplicare respecți câțiva pași simpli, dar foarte importanți.
Este foarte important să respecți cu exactitate cantitățile pentru ingredientele pe care le vei folosi ca să creezi pandișpanul. Și anume 1 pahar cu făină, 6 ouă, jumătate de linguriță cu praf de copt și un pahar cu zahăr.
Înainte de a bate ouăle e nevoie să le ții în congelator pentru 10 minute sau pentru maxim un sfert de oră. Nu le bate cu furculița sau cu telul.
Folosește pentru acest pas un mixer, setat la cea mai puternică viteză. Dar ai foarte mare grijă ca paletele robotului să atingă mi mult marginile vasului în care ați ouăle și cât mai puțin posibil fundul lui.
Adaugă zahărul doar după ce compoziția cu ouă și-a mărit volumul de 4 ori. Fă acest lucru foarte încet, adaugând de fiecare data cantități mici de zahăr. După ce termini de mixat ouăle pune și făina. Este foarte important ca făina să fie cernută.
Adaug-o cu lingura și amestec-o tot cu aceasta.