eDelicios

Cum se face un chec reusit: Sfaturi pentru desert delicios si simplu

Indiferent cum l-ai prepara, cu nuca intreaga sau macinata, fulgi de ciocolata sau cacao, cu stafide sau simplu doar din albusuri, modul de preparare pentru un chec reusit ramane acelasi:

– toate ingredientele trebuie sa fie la temperatura camerei si se cantaresc conform retetei.

Ingredientele reci se scot din frigider cu 60 minute inainte de preparare.

– se unge dupa preferinta forma de chec cu unt sau margarina si se tapeteaza cu faina, pesmet sau malai. Se agita si se invarte bine forma astfel incat sa fie bine tapetata si uniform peste tot.

– se separa ouale albusuri de galbenusuri.

– faina se amesteca bine cu praful de copt.

– se foloseste un mixer sau un tel.

– se amesteca untul cu zaharul pudra si un praf de sare pana se obtine o crema de unt deschisa la culoare si inspumata.

– se incorporeaza galbenusurile in crema de unt, daca se foloseste unt in reteta.

– se adauga treptat faina si lapte si se amesteca pana cand toate s-au legatsi cad greoi de pe paletele mixerului.

– albusurile se bat spuma pana cand nu mai cad din castron si se adauga in aluat amestecand usor de jos in sus fara a terciui, compozitia trebuie sa ramana aerata.

– se adauga in aluat stafide, rahat, nuci, fulgi de ciocolata si se amesteca usor.

Sau se imparte aluatul si o parte se face negru cu cacao, iar celalalt ramane alb.

– se toarna aluatul in forma tapetata lasand spatiu liber 25% din inaltimea tavii. Tava de cuptor se mai poate tapeta si cu hartie de copt. Se niveleaza frumos deasupra si se coace la cuptor conform retetei. Chec-ul se poate orna cu nuci intregi.