Am facut mai demult acest tort, este absolut delicios!
Intai incingem cuptorul si apoi il lasam la flacara mica.
INGREDIENTE
Crema de zahar ars:
8 oua
1 l de lapte
8 linguri cu zahar pentru ars
Blat:
5 oua intregi
o cana cu zahar
o cana cu faina
Oana
9
Portii: 8
Timp de preparare: sub 90 minute
MOD DE PREPARARE RETETA Tort cu crema de zahar ars:
Intr-o cratita mai mare, caramelizam zaharul, si il plimbam bine pe marginile oalei pana e imbracata in zahar ars.
Ouale se mixeaza bine si apoi se adauga laptele, pana face spuma multa. Nu mai punem zahar si in compozitia aceasta (cand fac doar crema de zahar ars eu pun si peste oua 8 linguri cu zahar, dar acum nu e necesar). Oala cu zahar ars o lasam la racit pana incepe sa se crape zaharul si sa faca zgomot.
Pentru blat, se mixeaza bine toate ingredientele.
In oala tapetata cu zahar ars turnam intai compozitia de lapte si apoi compozitia cu faina. Il bagam la cuptor pentru o ora. Compozitia s-ar putea sa se miste in cratita, dar nu-i nici o problema, opriti focul si scoateti cratita. Puneti un platou mare deasupra cratitei si o intoarceti cu fundul in sus fara sa ridicati cratita! O lasati asa, la rece, peste noapte.
Cand ridicati cratita, blatul va fi dedesubt iar crema de zahar ars deasupra si blatul frumos insiropat!