Pentru că în curând începe școala, ne-am gândit că ar fi o idee bună să te inspirăm cu o rețetă de gustare potrivită pentru cei mici, dar și pentru cei mai mari. Este vorba mai exact despre cele mai simple gogoși, făcute doar din ingrediente pe care le ai acasă.
Dar acest lucru nu înseamnă deloc că ele nu vor ieși la fel de gustoase ca cele după niște rețete mai sofisticată. Acestea sunt foarte potrivite pentru un mic dejun sățios, dar și pentru pauza dintre ore pentru că pot luate cu ușurință la pachet.
În acest fel, vei ști exact ce mănâncă cel mic la școală și în același timp el nu se va simți diferit de colegii lui care mănâncă produse cumpărate de pe la patiseriile de lângă școală.
Și chiar dacă nu ai un copil le poți face pentru atunci când ți se face foame din senin și nu ai răbdare să gătești ceva. Aceste gogoși vor rezistqa mai multe zile.
Singurul impediment ar putea fi pentru unele dintre gospodine doar timpul îndelungat de care ai nevoie pentru a le pregăti.
Dacă vrei să le pregătești vei avea nevoie de următoarele ingrediente: 2 kilograme de făină, 40 de grame de drojdie proaspătă, 1 linguriță cu sare, 200 de grame de zahăr tos, 2 ouă, coaja de la o lămâie, 1,5 litru de apă minerală, 1 litru de ulei, 1 plic cu zahăr vanilat, 50 de mililitri de lapte.
La început amestecă drojdia cu laptele și cu puțin zahăr, iar apoi las-o să stea la dospit aproximativ 10 minute. Într-un vas foarte mare se adaugă făina și se amestecă cu drojdia pentru a se frământa aluatul.
Adaugă apoi sarea, zahărul, lămâia și ouăle și amestecă cu multă grijă. Pe măsură ce amesteci aceste ingrediente, adaugă și câte puțin din apa minerală până când o încorporezi pe toată.
Frământă foarte bine pentru a se forma în interiorul aluatului mai multe bule de aer. După ce este gata, lasă-l să se odihnească aproximativ jumătate de oră. După aceea, pe suprafața de lucru pune făină și apoi întinde aluatul foarte bine, până foiava ajunge la grosimea de 1,5 centimetri.
După aceea ia o formă special pentru tăiat aluatul și dă formă gogoșilor. Când le-ai terminat, lasă-le să mai stea la dospit pentru încă vreo 20 de minute. De această dată, acoperă-le cu un prosop curat și uscat. Când se va scurge timpul, ia o cratiță și pune în ea uleiul.
După ce el se va încinge suficient, vei putea să prăjești gogoșile. Nu uita să le întorci pe toate pe ambele părți. În momentul în care le vei scoate pe rând, pune-le pe un platou acoperit în prealabil cu un prosop de hârtie, pentru ca tot excesul de ulei să poată fi eliminat.
Când sunt gata toate și încă fierbinți, se pudrează după gust cu zahărul pudră. De asemenea, pentru că nu vor ieși neapărat dulci, acestea se pot consuma și alături de dulceață, magiun sau chiar alături de ciocolată tartinabilă.
Totul depinde de preferințele și de imaginația fiecăruia.