eDelicios

Rețetă castraveți murați

Murăturile se consumă de cele mai multe ori pe timp de iarnă. Pentru că atunci suntem mult mai tentați să consumăm produse grase, respectiv, avem nevoie de ceva care să ne ajute în cadrul procesului de digestie.

În plus murăturile, indifierent de ce fel sunt, reprezintă o sursă foarte bună de vitamine sau de minerale, pentru că pe parcursul conservării legumele rămân la fel de sănătoase.

Ba chiar mai mult, specialiștii spun că anume după procesul de conservare, legumele devin mult mai bune pentru sănătate. La aceste concluzii s-a ajuns foarte repede pentru că legumele, dar și fructele se pun la marinat de sute de ani, așa că au avut ocazia să își arate beneficiile de-a lungul timpului.

Ele nu ne ajută nu doar să rămânem sănătoși ci să avem și un aspect frumos pentru că au o influență direct asupra sănătății pielii. Nu în ultimul rând, datorită consumului constant de murături suntem mai plini de energie pe parcursul unei zile friguroase.

Așa cum este firesc, în fruntea topului celor mai des folosite legume în acest fel este castravetele. Dar pe lângă acesta se mai utilizează și alte legume sau fructe ce rezistă foarte bine și sunt foarte gustoase.

Fiecare gospodină își are propria rețetă pentru murături. Însă pentru ca acestea să reziste cât mai mult timp și să fie sănătoase și gustoase este nevoie de clasica combinație dintre apă și sare. Astfel, datorită acestui amestec, glucidele se transformă în substanțe active din punct de vedere biologic.

De asemenea foarte important este să adaugi pe lângă lista de produse de bază și muștar, mărar, usturoi sau hrean pentru că aceste ingrediente adunate la un loc înseamnă de fapt legume puse la murat pentru iarnă.

Și dacă ți-am zis că printre cele mai folosite legume se află castraveții îți vom propune astăzi o rețetă rapidă pentru niște castraveți murați foarte gustoși și crocanți.

Vei avea nevoie de 2 kilograme de castraveți murați, de 1 legătură cu mărar, de 1 căpățână mare de usturoi, de 2 linguri cu sare. În primul rând, spală bine castraveții și ai grijă ca aceștia să nu fie stricați. Pune-i după aceea într-un vas mai mare și pune peste ei apă cât să îi acopere.

Lasă-i în apa rece aproximativ pentru 1 oră sau 2. Este foarte important ca acești castraveți să aibă în jur 15 centimetri în lungime, să aibă coaja elastică. Aceste caracteristici înseamnă că de fapt castraveții au puține semințe și în interior sunt crocanți și denși.

Dacă ai posibilitatea, folosește mai degrabă niște castraveți cultivați și îngrijiți în condiții de casă și nu în sere, pentru că aceștia au un miros mai puternic și un gust mai bun.

Spală între timp și mărarul și toacă-l cât mai uniform, nu foarte mărunt. Curăță aqpoi și cățeii de usturoi. Acum urmează să pregătești borcanele, vei avea nevoie de 2 borcane de 1 litru pentru aceste ingrediente. Pune un strat de mărar pe fundul borcanelor. Pune castraveții mai compact, usturoiul și din nou mărarul.

Pune câte 1 lingură de sare în fiecare borcan. Toarnă apă clocotită și pune capace de plastic.

Loading...